Zelenski laudă „puterea supraomenească” a soldaților ucraineni în lupta cu rușii
Liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, a lăudat, marţi seara, „puterea supraomenească” a trupelor ucrainene în lupta cu armata rusă invadatoare. Potrivit președintelui Ucrainei, soldații țării sale ripostează împotriva a ceea ce a fost „cândva a doua cea mai puternică armată din lume”.
Zelenski are cuvinte de laudă la adresa armatei ucrainene
Ucraina susține că forțele sale au recucerit localități din apropiere de Harkov. Contraofensiva ucrainenilor ar putea semnala o schimbare a ritmului războiului și ar putea elimina avansul Rusiei, relatează Reuters.
Tetiana Apatchenko, ofițer de presă al Brigăzii 92 Mecanizate, a confirmat că Ucraina a recucerit, în ultimele zile, satele Cerkaski Tișki, Ruski Tișki, Borșceova și Slobojanske, la nord de Harkov. Iar un consilier al Ministerului Apărării, Iuri Saks, a transmis că succesele ucrainenilor împing trupele lui Putin din raza de acțiune a orașului.
„Sunt recunoscător tuturor protectorilor noştri care ripostează şi dau dovadă de o putere cu adevărat supraomenească pentru a alunga armata invadatorilor”, a spus Volodimir Zelenski, adăugând că ucrainenii luptă împotriva a ceea ce a fost „cândva a doua cea mai puternică armată din lume”.
Victorii înregistrate de Ucraina în estul țării
Cu toate acestea, preşedintele ucrainean rămâne precaut în faţa unei senzaţii euforice sau a unor „emoţii excesive”.
„Nu este nevoie să se creeze o atmosferă de presiune morală specifică atunci când anumite victorii sunt aşteptate săptămânal şi chiar zilnic”, a precizat acesta.
Liderul de la Kiev sfidează Rusia
Zelenski s-a referit la informaţiile venite din partea conducerii militare ucrainene privind victorii teritoriale în apropierea oraşului Harkov, situat în estul Ucrainei. Ocupanţii sunt „expulzaţi treptat” din regiune, a dezvăluit şeful statului ucrainean.
„Forţele armate ale Ucrainei fac totul pentru a ne elibera ţara şi poporul”, a explicat Volodimir Zelenski. „Toate oraşele noastre vor fi eliberate – Herson, Melitopol, Berdiansk, Mariupol şi toate celelalte”, a conchis liderul de la Kiev.
Armata lui Putin comite atrocități naziste
Recent, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat Rusia de atrocități naziste. Într-un discurs care comemora Al Doilea Război Mondial, acesta a spus că armata rusă a replicat „atrocitățile” naziste în timpul invaziei țării sale.
Când Ucraina a fost invadată de Rusia la sfârșitul lunii februarie, Moscova a susținut că operațiunea sa este „denazificarea” țării. Președintele rus Vladimir Putin a revenit la această temă de Ziua Victoriei, felicitând fostele națiuni sovietice cu ocazia împlinirii a 77 de ani de la înfrângerea Germaniei naziste, spunând că „la fel ca și în 1945, victoria va fi a noastră”.
Zelenski a făcut un apel către statele europene, inclusiv Marea Britanie, Franța și Țările de Jos, comparând bombardamentele naziste asupra orașelor lor cu atacurile rușilor din Ucraina.